La 1351 de ani de la trecerea in vesnicie in 662, sarbatoriti in acest an 2013, in ziua de 13 august pomenim Mutarea Moastelor Sfantului Maxim Marturisitorul .
PERIHOREZA NATURILOR IN IPOSTASUL LUI HRISTOS
Sf Maxim precizeaza si dezvolta in hristologia sa notiunea de perihoreza pe care Sf Grigorie de Nazianz n-a facut decat s-o schiteze. Pentru el, cele doua firi ale lui Hristos sunt in perihoreza in ipostasul Sau, nu doar in sensul ca firea dumnezeiasca patrunde firea omeneasca, ci si - lucru original in raport cu teologia predecesorilor sai - in sensul ca firea omeneasca la randul sau patrunde firea dumnezeiasca, Sf Maxim folosind adesea expresia perihoreza reciproca. In acest proces firile insa nu se confunda fiecare pastrandu-si identitatea proprie.
INDUMNEZEIREA FIRII OMENESTI IN HRISTOS
Datorita perihorezei, firea omeneasca asumata de Hristos, odata unita cu firea Sa dumnezeiasca, altfel spus odata cu venirea la existenta a lui Hristos, este in EL indumnezeita. Conceptia Sf Maxim e legata in aceasta privinta de ceea ce s-a numit "teoria fizica a indumnezeirii", insusita si de unii dintre predecesorii sai, cum ar fi Sf Irineu de Lyon...
Sf Maxim spune ca firea omeneasca primeste prin unirea dupa ipostas cu firea dumnezeiasca o stare si insusiri exceptionale (voia omeneasca de pilda este luminata si miscata in mod dumnezeiesc) si de aceea Hristos nu este un simplu om, insa dupa cum subliniaza el de nenumarate ori firea omeneasca n-a suferit astfel nici alterare, nici schimbare, altfel spus ea nu s-a schimbat, total sau partial in fire dumnezeiasca sau in vreo fire intermediara, ci si-a pastrat identitatea, definitia sa esentiala conform logosului ei, si toate insusirile, asadar si puterile si lucrarea proprie.
Paradoxul unei indumnezeiri a firii, care este cu adevarat transformata, dar ramane ceea ce este potrivit logosului, cu insusirile si lucrarea proprie, isi poate afla o solutionare in distinctia pe care Sf Maxim o face intre logos si tropos; astfel natura ramane identica in ceea ce priveste logosul fiintei sale dar este indumnezeita in ceea ce priveste modul ei de existenta. Acesta din urma nu este o realitate pur ipostatica (ceea ce ar fi absurd, de vreme ce ipostasul Cuvantului este dumnezeiesc) nici de ordin intentional, ci cu adevarat un mod de existenta particular al firii in cadrul ipostasului, felul in care ea exista in el.
MANTUIRE SI INDUMNEZEIRE
Prin indumnezeirea naturii umane in Hristos, noi am fi putut fi in principiu indumnezeiti pe data. Sf Maxim concepe intr-adevar firea omeneasca asumata de Cuvantul ca fiind firea comuna tuturor oamenilor, si nu o fire individuala. Ca si Irineu de Lyon, Atanasie cel Mare sau Chiril al Alexandriei, pe linia Apostolului Pavel, Sf Maxim considera ca Hristos, Noul Adam a recapitulat in EL toti oamenii, dar concepe aceasta recapitulare de o maniera mai filozofica, considerand ca si Grigorie de Nyssa firea ca pe un universal concret, care inglobeaza ansamblul indivizilor din care e alcatuit acesta. Firea omeneasca in cazul lui Hristos poate fi universala( adica firea tuturor oamenilor) pentru ca ea nu este individuala, de vreme ce ipostasul Sau nu este ipostas omenesc, ci ipostasul Cuvantului, Care nu este individ.
Daca asadar Hristos putea in principiu sa-i indumnezeiasca dintr-o data pe oameni, acestia fiind marcati de urmarile pacatului stramosesc nu erau totusi in masura sa primeasca aceasta indumnezeire; trebuia mai intai ca ei sa fie mantuiti.
Pentru aceasta, printr-o a doua forma de chenoza, Hristos renunta de bunavoie la unele privilegii conferite firii Sale omenesti prin unirea ipostatica cu firea dumnezeiasca, acceptand sa indure ca si noi patimile firesti, nevinovate, apoi suferintele Patimirilor si insasi moartea, aratandu-Se astfel cel mai adesea ca simplu om, dar lasand totusi sa se vada uneori firea Sa omeneasca in starea ei indumnezeita, ca in vremea Schimbarii la Fata.
