POMII RAIULUI

 La 1351 de ani de la trecerea in vesnicie in 662, sarbatoriti in acest an 2013, in aceasta zi de 21 ianuarie pomenim Mutarea la Domnul a Sfantului Maxim Marturisitorul .

Extras din cartea lui LARS THUNBERG

ANTROPOLOGIA TEOLOGICA A SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL

Sfantul Maxim spune undeva, in legatura cu intelegerea celor doi pomi mai importanti din rai, ca Sfintii Parinti invatatori ai Bisericii, desi capabili sa discute pe larg acest punct al Scripturii , au gasit mai intelept sa cinsteasca prin tacere cea mai mare parte a acestei taine. Aceasta afirmatie contineun adevar istoric remarcabil. De fapt, in scrierile Sfintilor Parinti exista destul de putine talcuiri ale pomilor ale pomilor din rai. Este surprinzator, intrucat speculatia pe aceasta tema ar fi trebuit sa fie centrala. Se pare ca o oarecare ezitare in fata tainelor iconomiei mantuirii a exercitat o influenta restrictiva.

INTERPRETARI CRESTINE ANTERIOARE

Inainte de a ajunge la Sfantul Maxim, trebuie sa mentionam cateva exemple de interpretari. Mai intai, exista o interpretare tipologica primara a pomului vietii, prefigurandu-l pe Hristos, la Sfantul Ambrozie, de exemplu, sau Crucea lui Hristos, la Sfantul Irineu, dar mai exista si un paralelism antitetic intre pomul neascultarii, care a fost inceputul pacatului, si pomul Crucii, care a pus capat pacatului, la Sfantul Chiril al Ierusalimului.

Bazele interpretarii alegorice fusesera puse deja de Filon, pentru care raiul simbolizeaza virtutea in general. Pomii raiului sunt astfel interpretati ca diverse virtuti, iar pomul vietii ca virtutea principala, bunatatea. Interesanta insa la Filon este interpretarea pomului cunostintei; el spune ca nu se poate descifra din text daca acesta se a fla inauntrul raiului sau afara, dar trage concluzia ca in esenta lui, pomul se afla inauntru, dar, in raport cu puterea lui, se afla afara. Este , de fapt, strans legat de partea stapanitoare a sufletului (in sens stoic), iar aceasta nu functioneaza in om acum, in rai.

Influenta lui Filon nu este insa sesizabila la Sfantul Clement al Alexandriei. (Incepe sa se observe mai clar de abia la Sfantul Grigorie de Nyssa.) In interpretarea pe care o da pomului cunostintei, Sfantul Clement se refera la faptul ca insasi Sfanta Scriptura denota relatia sexuala ca un fel de cunoastere. Aceasta este, spune el, o cunoastere secundara pe care o reprezinta pomul cunoasterii. Pomul vietii reprezinta un alt fel de cunoastere, adica a Adevarului insusi. Dar Sfantul Clement da si o interpretare hristologica pomului vietii. Astfel, spune ca raiul este lumea creata, in care Logosul a crescut (ca pom al vietii) si a dat rod facandu-se om, si a intemeiat pe Crucea LUI viata oamenilor.

 Origen, care sustine ca pomul raiului nu trebuie interpretat literal, merge pe alta linie. El se intoarce la conceptia primara, pe care o intalnim la Sfantul Irineu, a pomului vietii ca simbol al Crucii, dar o combina cu referirea la caracterul dublu al pomului Crucii, pe care nu numai Binele (Hristos), ci si raul (puterile acestei lumi) a fost pironit, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (Col. 2, 14-15). Aceasta interpretare duce logic la o identificare a pomului vietii cu pomul cunoasterii binelui si raului, care, la randul ei, serveste ca argument in favoarea ideii lui Origen, a restaurarii ganerale sau a apocatastazei.

Aceasta ultimainterpretare pare sa fi fost importanta pentru Sfantul Grigorie de Nyssa, care a dezvoltat-o si a rafinat-o. La Sfantul Grigorie recunoastem si interpretarea lui Filon, a raiului ca loc al virtutilor, dar talcuirea celor doi pomi ca fiind virtual unul este cea mai importanta contributie a sa in acest context. Argumentarea este destul de complexa, elaborata in relatie cu Cantarea Cantarilor 5,5, mirul fiind inteles ca simbol al mortii, si il conduce pe Sfantul Grigorie la a demonstra cum inviaza sufletul din moarte prin moarte. In rai, spune el, poruncile lui Dumnezeu au fost legea vietii, vestind ca omul nu trebuie sa moara, iar pomul vietii statea in mijlocul raiului. Dar si pomul datator de moarte se spune ca era in mijloc, desi nu putea fi loc pentru doi copaci in acelasi mijloc. Sfantul Grigorie spune ca unul si acelasi cerc nu poate avea doua centre. Deci in mijlocul livezii lui Dumnezeu este viata, iar moartea nu are nici o radacina si nici unloc al ei ca sa creasca. Cu alte cuvinte, moartea nu are substanta proprie, este doar absenta vietii. Cand se spune ca pomul cunoasterii este al binelui si al raului, acest lucru nu contrazice interpretarea aceasta, caci ceea ce se numeste bun este ceea ce apare ca bun din punctul de vedere al poftei, ia r ceea ce se numeste rau este ceea ce da sentimentul opus. Pacat este numelecorect care poate fi dat roadelor datatoare de moarte ale acestui pom. Viata se dobandeste prin participare la viata, iar moartea prin renuntare la viata. Dar, asa cum cel care este mort virtutii traieste in rau, tot asa cel care este mort fata de rau vine la viata prin virtute. Aceasta este calea pe care Fecioara o deschide Logosului, prietenul ei, mainile sale picurand mir.

INTERPRETAREA SFANTULUI MAXIM

Am staruit in detaliu asupra acestei interpretari a Sfantului Grigorie, pentru ca exista indicii care arata ca ea trebuie sa fi existat in mintea Sfantului Maxim. Putem lasa de-o parte, pentru mai tarziu, problema acceptarii de catre Sfantul Grigorie a concluziilor lui Origen cu privire laapocatastaza, care a fost subiect de interes predominant in studiile lui von Balthazar si Sherwood cu privire la influenta Sfantului Grigorie si a lui Origen, sub acest aspect, asupra Sfantului Maxim, dar nu putem evita o comparatie intre Sfantul Grigorie de Nyssa si Sfantul Maxim legata de intelesul pe care il dau ei pomilor raiului.

Caci ceea ce ne intereseaza aici pare sa fie principalul punct de legatura intre interpretarile lor. Am vazut ca sfantul Grigorie s-a simtit obligat sa deduca faptul ca ceea ce se refera la bine in privinta pomului cunostintei este tocmai ceea ce parea bun poftei simturilor. Acesta este chiar punctul de pornire al Sfantului Maxim. Se armonizeaza bine cu propria sa dialectica a placerii si durerii. El afirma ca ceea ce este caracteristic pomului cunoasterii este aceea ca ofera o experienta amestecata, atat o experienta a placerii, cat si a durerii, prin perceptia senzoriala. Aici este de acord cu Sfantul Grigorie si accepta concluzia posibila ca pomul poate fi interpretat,pur si simplu, ca fiind lumea vazuta si sensibila, care ii da omului cazut aceasta experienta amestecata.

Dar, spre deosebire de Sfantul Grigorie, el nu se opreste aici, ci continua sa dea acestui fapt o interpretare pozitiva. Intr-un fel ar vrea, evident, sa ia binele drept bine si raul drept rau. De aceea, aceasta discernere a simturilor este pentru el nu numai o iluzie, asa cum ne-am putea astepta sa creda Sfantul Grigorie, ci se refera si la o realitate care trebuie inteleasa corect. Sfantul Maxim nu vrea sa accepte o astfel de identificare intre pomul cunoasterii si lumea vazuta, caci ea se combina cu o negare a realitatii sugerate de pomul cunoasterii si, in final, cu o depreciere a lumii create.

Si astfel, continua sa spuna ca ceea ce a acceptat el este adevarat si dintr-un alt punct de vedere: intrucat creatia poseda ratiuni (logoi) ale lucrurilor vazute, care hranesc mintea, si o putere naturala care incanta simturile, se poate numi pomul cunoasterii binelui si raului, caci, contemplata duhovniceste, ea contine cunoasterea binelui, dar perceputa trupeste ea da o cunoastere a raului. Acest pom al cunoasterii deschide in sine o alternativa. Identificat cu creatia vazuta - care la Sfantul Maxim este un mod de a-l interpreta - el ofera roadele bune ale contemplarii duhovnicesti ale ratiunilor (logoi) si roadele rele ale simplei perceptii senzoriale. Punctul de vedere al Sfantului Grigorie s-a modificat incetul cu incetul.

In acelasi text, Sfantul Maxim mai ajunge si la alte concluzii logice in cadrul iconomiei mantuirii. Cei doi pomi reprezinta doua cai diferite ale dezvoltarii umane, care amandoua sunt destinate omului. Dumnezeu, interzicand omului sa manance din pomul cunoasterii, i-a amanat utilizarea , adica contemplarea lumii create si vazute, si a pus inaintea omului o alternativa: cunoasterea lui Dumnezeu - Cauza omului - prin reflectie intelectuala si practica asupra lui insusi (probabil ca purtator al chipului lui Dumnezeu) cale care duce la nepatimire si neschimbabilitate, intarita in nemurire prin har, si in final la indumnezeire. Numai atunci omul ca dumnezeu si unit cu Dumnezeu ar fi pregatit sa contemple lumea vazuta. Dar omul a gresit, nu a  ascultat porunca si a cazut in labirintul simturilor. Pomul Vietii, care trebuia sa ocroteasca nemurirea omului prin har, a fost respins in favoarea pomului cunoasterii, care a devenit atunci pom datator de bine si de rau. La sfarsit, Sfantul Maxim spune ca mai sunt si alte interpretari mai adanci, dar le trece sub tacere, fara sa faca nici o aluzie la continutul lor.

In raspunsul sau la Intrbarea 43 a lui Talasie, Sfantul Maxim este insa obligat sa se intoarca la problema si gasim mai multe detalii ale intelegerii sale. Talasie a intrebat direct despre diferenta dintre pomi, referindu-se la Prov. 3, 18, unde se spune ca Intelepciunea este pomul vietii, text care implica ideea ca acesta este si pomul cunostintei, si acum Sfantul Maxim nu mai poate evita cu totul discutia. In raspuns, demonstreaza din nou ca are in minte interpretarea Sfantului Grigorie, caci aici poate sa se intoarca la ceea ce a spus Sfantul Grigorie despre viata si moarte: moartea este absenta vietii. Asadar, exista o mare diferenta intre pomi, de vreme ce unul este pomul vietii si celalalt trebuie sa fie al lipsei vietii, pomul datator de moarte, iar daca unul este intelepciune, celalalt nu este. Asadar, pomul vietii este si intelect, iar pomul cunoasterii, simturile trupului, caci intelectul si ratiunea sunt caracteristice intelepciunii, iar contrariul contine doar absenta ratiunii si sensibilitatea. Aceasta argumentare insa nu-l conduce imediat pe Sfantul Maxim la concluzia Sfantului Grigorie, ca pomul cunoasterii este un fel de nulitate sau ca nu exista un pom al cunoasterii separat.

Sfantul Maxim prefera sa continue in felul sau caracteristic, demonstrand o similaritate in legatura cu o diferentiere si o diferenta in legatura cu similaritatea aceasta: Talasie a pus o intrebare corecta, caci ceea ce au in comun cei doi pomi este ca ambii sunt pomi ai cunoasterii, diferentierii, dar ceea ce au diferit in cunoastere este obiectul cunoasterii. Astfel, intelectul care este asociat cu pomul vietii, discerne intre inteligibil si sensibil, intre temporal si etern, dar simturile - si aici Sfantul Maxim se intoarce la interpretarea sa anterioara - discern intre placere si durere. Prin urmare, daca omul discerne numai intre placere si durere in sens trupesc, incalca porunca divina si mananca din pomul cunoasterii binelui si raului, dar daca discerne numai intre temporal si etern, respecta porunca si mananca din pomul vietii.

Facand aceste distinctii, Sfantul Maxim mai adauga insa o afirmatie modificatoare. Sensul exact al acestui enunt nu este usor de aflat. Sfantul Maxim spune ca cei ce citesc fara intelepciune cuvintele Duhului Sfant se pot vatama, dar interlocutorul sau stie ca ceea ce este numit rau nu este cu totul rau si ceea ce este numit bun nu este bun in intregime, ci doar intr-un anumit sens. Sherwood intuieste ca acest avertisment se refera indirect la identificarea simplista de catre Origen a lui Hristos cu binele si a diavolului cu raul, privitor la pomul cunoasterii. Aceasta este o solutie posibila care poate implica si respingerea ideii apocatastazei lui Origen, dar nu este singura.

Sfantul Maxim ne avertizeaza in privinta unei intelegeri prea literale a cuvintelor bine si rau legate de pomul neascultarii. Aceasta ar insemna de fapt ca atunci cand binele este identificat cu placerea si raul cu durerea, placerea este privita ca buna in intregime si durerea ca rea in intregime si, mai mult, ca pomul vietii nu avea nimic de a face cu ele. Dar acum, prin Hristos, a fost introdusa in lume o durere sanatoasa - a despatimirii - si o demonstrare a rezultatelor placerii corupte - a dorintei egoiste -, astfel ca amandoua, transformate in opusul lor, sunt legate de iconomia mantuirii si, indirect, de pomul vietii. Omul cazut dobandeste viata vesnica abtinandu-se de la placerea corupta si acceptand o durere sanatoasa si, desi nu aceasta este calea pe care Dumnezeu a aratat-o de la inceput, ea nu se afla cu totul in afara planului si intentiei lui dumnezeu.

Astfel, Sfantul Maxim poate sugera o identificare a pomilor, dupa cum indica von Balthazar (aceasta ar fi doctrina pe care o pretuia in tacere), dar identificarea nu ar duce neaparat nici la o evaluare pozitiva a caderii, nici la ideea apocatastazei in sens origenist. Caci Sfantul Maxim aratase deja ca sunt doua cai, la fel de importante si de valoroase in ele insele: calea cunoasterii de sine si participarea prin harul divin si calea contemplarii creatiei lui Dumnezeu, amanata de Dumnezeu pana dupa indumnezeirea omului. Omul a ales aceasta cale din urma si s-a ratacit in lumea experientei simturilor, dar mijloacele prin care este adus inapoi la adevarata relatie cu Dumnezeu nu sunt contrare intentiilor lui Dumnezeu, ci se aplica doar in conditiile libertatii omului.

Aceasta ultima interpretare poate sa fie corecta sau nu: ramane doar faptul ca in ceea ce priveste problema pomilor raiului, ca si in multe alte privinte, Sfantul Maxim a reusit sa pastreze o distinctie necesara intre doua extreme fara sa o absolutizeze, si prin aceasta a asigurat si o evaluare pozitiva a lumii create, a omului in intregul lui si a libertatii umane. Aceasta viziune a unitatii fara alterarea elementelor individuale, a totalitatii in diversificare, este, dupa cum am vazut in acest capitol, in acord cu antropologia Sfantului Maxim in general, in acelasi mod in care am vazut ca este de acord si cu cosmologia lui, in capitolul al doilea. Iar aceasta concluzie este, la randul ei, o premisa necesara pentru ceea ce vom studia in capitolul urmator, legat de psihologia Sfantului Maxim.